CAUTA SERIAL

joi, 7 septembrie 2023

Caner Cindoruk

Caner Cindoruk este actor turc de teatru, film și televiziune și regizor. S-a născut la 17 aprilie 1980 în Adana. Provine dintr-o familie de artiști, tatăl său este scriitorul Zafer Doruk, care a primit de două ori premiul Orhan Kemal iar frații lui Münir Can Cindoruk și Taner Cindoruk sunt actori. Unchiul său Erdal Cindoruk este, de asemenea, actor. Caner și-a petrecut copilăria în culisele teatrelor și a apărut în mai multe piese de teatru în anii universitari. A absolvit Facultatea de Administrație și Afaceri la Universitatea Çukurova. Joacă pe scena teatrelor din 1997. În cinematografie a debutat în 2006 și de-a lungul anilor a apărut în multe producții de succes. Este cunoscut publicului din România din serialele Kosem (Silahtar Mustafa Paşa), Femeie în înfruntarea destinului (Sarp) și Iarna neagră (Erdal). În prezent, actorul regizează o piesă de teatru în Adana și interpretează un rol într-o piesă de teatru de comedie la Moda în Istanbul. În paralel, scrie un scenariu și a început să lucreze la a doua carte. În 2018 a publicat prima sa carte intitulată Sessiz Șarkici. Caner Cindoruk, unul dintre cei mai apreciați actori turci ai momentului, a făcut câteva mărturisiri în presa spaniolă referitor la succesul producției “Infidelul”, serialul care a cucerit inimile a milioane de fani în întreaga lume. Serialul a ajuns în peste treizeci de țări, printre care Peru, Argentina, Macedonia, Israel, Romania, Spania, Ungaria, Chile, Honduras, Costa Rica, El Salvador, Croatia, Montenegru, Bulgaria, Gracia, Franta, Puerto Rico si Statele Unite ale Americii. „Infidelul a atins inimile atâtor oameni, din țări diferite, naționalități diferite … mi este uimitor. (…) Infidelitatea, știm cu toții, poate fi întâlnită oriunde în lume, cu toții ne putem confrunta cu această nestatornicie a sentimentelor, și de aceea cred că serialul a cucerit rapid un public atât de vast”, a spus Caner Cindoruk pentru presa din Spania. Artistul a dobândit recunoștere internațională în anul 2016 datorită rolului principal interpretat în „İstanbul Sokakları”. Producția i-a propulsat cariera lui Cindoruk la următorul nivel de succes. Datorită talentului incontestabil și modului în care Cancer dă viață personajelor, acesta a fost distribuit doar în roluri principale, începând cu anul 2016, potrivit dizicentral. A interpretat personajul principal „Sarp” în serialul „Kadin”, alături de co-starul Ozge Ozpirincci. În anul 2017, Cancer a câștigat premiul pentru „Cel mai bun actor în dramă” la decernarea premiilor Sadri Alișik Movie și Theatre Awards cu producția „İçerdekiler”. Frumosul actor este foarte celebru și pe rețelele de socializare, platforme prin intermediul cărora actorul își ține la curent fanii din întreaga lume. Caner are peste 621 de mii de urmăritori pe Instagram. Filmografie Filme 2006 Beynelmilel 2008 Geç Gelen Bahar 2008 Kelebek 2012 Elveda Katya 2012 Gergedan Mevsimi 2012 Ferhat 2014 Çalsın Sazlar 2016 Kor 2016 Dar Elbise 2016 Ekşi Elmalar 2018 İçerdekiler Seriale 2007 Kara Güneş 2008 Yaprak Dökümü 2009 Hanımın Çiftliği 2011 Firar 2013 Ateş Altında Aşk 2013 Aramızda Kalsın 2013 Civan 2016 İstanbul Sokakları 2016–2017 Muhteşem Yüzyıl: Kösem 2017 Kalk Gidelim 2017–2019 Kadın 2020 Zemheri 2020–2022 Sadakatsiz

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu